Întâlnirea Comitetului ETUCE de la Bruxelles din 11-12 martie 2019 a adoptat declarația campaniei ETUCE „Sa construim viitorul Europei impreuna cu cadrele didactice”, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din mai 2019 și al Campaniei “Global Response” derulata de Internationala Educatiei cu scopul de a sensibiliza și de a promova atractivitatea profesiei de profesor.
Obiective, activitatile si calendarul celui de-al 8-lea Congres Mondial al Internationalei Educatiei, care va avea loc în perioada 19-26 iulie 2019 în Bangkok, Thailanda, au fost prezentate de David Edwards, Secretarul General al acestei organizatii in care FSLI este membru fondator.
Printre alte aspecte importante, membrii Comitetului au discutat despre prioritățile Președinției Române a Consiliului Uniunii Europene, impactul procesului de Brexit asupra sectorului educației, ultimele evoluții esențiale privind Dialogului Social Sectorial European (ESSDE), inclusiv Declarația Comuna a ETUCE si EFEE privind modalitatile de acțiune pentru promovarea atractivitatii meseriei de profesor, care a fost adoptata la Reuniunea Plenară a Comitetului de Dialog Social Sectorial in Educatie – ESSDE din 19 noiembrie 2018.
În ceea ce priveste buna guvernanta, membrii Comitetului au discutat rezultatele rapoartelor de țară puse la dispozitia noastra de Comisia Europeana prin intermediul SEMESTRULUI EUROPEAN 2019, privind investițiile în educație, aspectele profesionale și condițiile de lucru ale personalului din învățământ, precum și calitatea și incluziunea educației. În acest context, Comitetul a fost informat cu privire la propunerea Comisiei Europene de a lega punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) la nivel european cu Semestrul European și de a integra toate ODD-urile în toate politicile promovate de Uniunea Europeana.
A fost prezentat si Raportul cu privire la misiunile recente ale ETUCE în Bosnia și Herțegovina și in Turcia, membrii Comitetului, exprimandu-si solidaritatea cu sindicatele din educatie din ambele țări, precum și colegii din Portugalia, Polonia, Olanda și Letonia, tari in care sindicatele din educatie planifică acțiuni de grevă la nivel național.
Comitetul a adus in discutie, de asemenea, pregătirea delegației ETUCE la Congresul Confederatiei Europene a Sindicatelor „O Europă mai echitabilă pentru lucrători” care va avea loc la Viena în mai 2019 și a discutat actualizarea activităților din cadrul diferitelor proiecte europene implementate de ETUCE pe teme precum egalitatea de sanse, migrația, cetățenia democratică și reînnoirea sindicatelor, acordând o atenție deosebită cursului online „Cetățenie și Educație pentru Schimbare”, derulat in perioada 29 aprilie – 9 iunie 2019.